VIDEO Victor Ponta, către Ioana Petrescu: 'Fata mea, mergem la cel mai mare bandit și escroc'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 10-06-2016 18:27

Victor Ponta s-a decis să facă lumină. Fostul premier a vorbit pentru prima dată despre celebra întâlnire avută la Palatul Cotroceni cu fostul preşedinte, Traian Băsescu, la care a luat parte şi Ministru Finanţelor de atunci, Ioana Petrescu, celebra întâlnire cu MTO-ul.

"Mă enervasem pe Ioana Petrescu, eram super nervos. I-am spus înainte să mergem...I-am spus: Fata mea, mergem la cel mai mare bandit din istoria României. Orice îţi va spune, nu îi răspunzi că nu îţi vrea binele. Şi a început şmecherul de Băsescu şi a zis: Dvs., cu studii la Harvard..Şi am zis: Clar, acum o face. Acum o face! Îi spusesem Ioanei, o fată foarte bună, foarte deşteaptă, dar nu era din Dâmboviţa de aici. Când a luat-o cu dvs, cu doamna ministru, cu Harvard, pac a păcălit-o şi a început să îi explice. Mi-am dat seama ce vrea omul să fac. O bat acum, ce să fac. Nu am băgat-o în şedinţă că a început să plângă şi mi-a părut rău. A fost victimă colaterală totală, dar ăsta e Băsescu. Îi ziceam, taci din gură, ce am vorbit noi pe drum? Ai grijă că ăsta e cel mai mare escroc pe care l-ai întâlnit vreodată. A păcălit-o", a comentat, amuzat, Ponta la Antena 3.

Citeşte şi: Noi dezvăluiri din scandalul dezinfectanţilor: Secretele deconspirate din Ministerul Sănătăţii