Dezincriminarea conflictului de interese, pe masa judecătorilor de la CCR

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 29-06-2016 14:01
Actualizat: 29-06-2016 14:45

Un număr de 99 de parlamentari au sesizat la CCR proiectul de lege care duce la dezincriminarea conflictului de interese în cazul senatorilor şi deputaţilor care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013. 

Curtea Constituţională va lua în discuţie sesizarea pe data de 6 iulie, informează agerpres.ro.

Ponta, la un pas să-şi piardă titlul de doctor (surse)


Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, aceştia au trimis, pe 23 iunie, preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru interpretarea art. 38 alin.(11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Corpul de Control al premierului anunţă REVOLUŢIA în companiile de stat


Parlamentul a adoptat recent o propunere legislativă prin care senatorii şi deputaţii care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriţi de Agenţia Naţională de Integritate.

Liberalii primesc o LOVITURĂ de la CCR

Propunerea legislativă precizează că dispoziţiile din Statutul deputaţilor şi senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-şi pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv şi nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârşite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, adică înainte de 21 august 2013.