Nigel Farage aduce SFÂRȘITUL Uniunii Europene. Ce a decis să facă liderul pro-BREXIT

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 06-07-2016 14:44

Liderul demisionar al Partidului pentru Independenţa Marii Britanii (UKIP), Nigel Farage, a declarat miercuri că intenţionează, după ce îşi va părăsi funcţia, să asiste pe viitor campanii naţionale pentru a ajuta şi alte ţări să iasă din Uniunea Europeană (UE), declarând că actualul 'proiect al UE este acum muribund', informează agenţia de presă DPA, citată de Agerpres.

PNL, în căutarea identității pierdute. Cum încearcă să-și recupereze electoratul cu măsuri a la Boc


'Cred că ceea ce a făcut Marea Britanie a fost să deschidă uşa pentru sfârşitul uniunii politice (europene)', a declarat Farage pentru jurnalişti la Strasbourg, unde este membru al Parlamentului European din partea UKIP.

Sebastian Ghiţă se autopropune ministru în Guvernul Cioloş


'Simt cu adevărat că rezultatul nostru oferă o rază de speranţă mişcărilor pe întreg teritoriul UE', a spus el, citând sondaje ale opiniei publice care atestă o susţinere în creştere pentru părăsirea UE în ţări precum Danemarca, Olanda, Republica Cehă şi Italia. 

'Nimic nu va mai fi ca înainte. Cred că acest proiect, proiectul Uniunii Europene, este acum muribund', a subliniat Farage, adăugând că se aşteaptă la o nouă criză în zona euro în următoarele câteva luni. 

'Voi lucra cu partidele şi mişcările politice din restul Europei şi care încearcă de asemenea să-şi recapete independenţa', a spus Farage. 

Nigel Farage a anunţat luni că demisionează de la şefia UKIP, afirmând că el şi-a atins scopul, cel de a obţine votul pentru ieşirea Marii Britanii din UE, Brexitul. Cu toate acestea, el intenţionează să rămână în Parlamentul European. 

Demisia sa surprinzătoare a venit într-un moment de turbulenţă pe scena politică britanică. Premierul David Cameron şi-a anunţat demisia după referendum din 23 iunie, urmare a eşecului campaniei sale pentru rămânerea Marii Britanii în UE.