VIDEO - DOLIU în cinematografie: a murit omul care dădea Oscarurile

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 18-08-2016 08:59
Actualizat: 18-08-2016 10:58

Regizorul canadian Arthur Hiller, fost președinte al Academiei care acordă premiile Oscar, a murit miercuri, la Los Angeles, din cauze naturale, la vârsta de 92 de ani, a anunțat organizația pe care a prezidat-o în anii 1990, citată de agenția France Presse (AFP).

Citește și: A început pelerinajul de toamnă: lotul greilor politici care aud zornăitul de cătușe

Opera sa cinematografică include filmul "Love Story" (1970), lung metraj pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar, alături de alte circa 30 de filme, între care "The Americanization of Emily" (1964) sau "The Man in the Glass Booth" (1975).

"Suntem profund îndurerați de moartea iubitului nostru prieten Arthur Hiller", a declarat într-un comunicat Cheryl Boone Isaacs, președintele actual al Academiei.

"Am fost membră al consiliului în timpul președinției sale și suficient de norocoasă pentru a constata din prima lojă devotamentul său pentru Academie și pasiunea de o viață pentru narațiunea vizuală", a adăugat ea.

Născut la Edmonton, în provincia canadiană Alberta, cineastul a servit în armata aerului din Canada în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

El a îmbrățișat apoi cariera de regizor, la început la televiziunea canadiană și apoi la Hollywood.

În amurgul cariere sale prolifice, el a condus sindicatul realizatorilor din industria filmului americană (Directors Guild of America) între 1989 și 1993, înainte de a deveni președinte al Academiei (Academy of Motion Picture Arts and Sciences) între 1993 și 1997.