Lovitură cumplită pentru soldatul care a descris capturarea lui Osama bin Laden

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 20-08-2016 07:38

Un fost soldat din trupele de elită americane Navy Seals, autorul unei cărţi despre operaţiunea de comando în care a fost ucis Osama bin Laden, fostul lider al reţelei Al-Qaida, în mai 2011, va achita 6,8 milioane de dolari guvernului federal pentru a nu fi urmărit în justiţie, transmite sâmbătă AFP.

Citește și: Victorie FABULOASĂ pentru Simona Halep, la Cincinnati

Citește și;: Băsescu a ales să fie Garantat Vanghelie. Ultima 'achizitie' a PMP/ SURSE

Citește și: Denunțuri EXPLOZIVE la DNA, care îl înfundă pe Tăriceanu

Citește și: Un mare artist român a murit: Melodia care l-a făcut celebru și pe care o știu toți / VIDEO


Potrivit acestui acord amiabil, negociat îndelung, Pentagonul renunţă să mai obţină condamnarea penală a lui Matthew Bissonnette, căruia i se reproşează că a dezvăluit detalii sensibile fără a avea acordul superiorilor săi, a precizat avocatul fostului soldat, Robert Luskin. 

În mod concret, Matthew Bissonnette va ceda toate veniturile - trecute sau viitoare - din drepturile de autor pentru cartea sa, ca şi din conferinţele ţinute pe acest subiect. 

Scrisă sub pseudonimul de Mark Owen şi publicată în 2012, cartea sa 'No Easy Day' a devenit un bestseller. 

Pentagonul a denunţat-o însă pentru că ar conţine informaţii clasificate despre operaţiunea în care a fost ucis Osama bin Laden în mai 2011, în ascunzătoarea de la Abbottabad, în Pakistan. 

Guvernul american a deschis apoi urmărirea penală împotriva fostului militar, a cărui carte a afectat de asemenea reputaţia de discreţie a Navy Seals, corp de elită al marinei americane, ale cărui operaţiuni sunt ţinute în mod obişnuit în mare secret.