'Republica Mazăre' a apus

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-08-2016 23:34

Perla litoralului românesc, stațiunea Mamaia, nu mai este atât de strălucitoare ca pe vremea fostului primar amfitrion, dar din ce în ce mai atractivă pentru turiști. Numărul lor este mai mare decât în mandatul lui Radu Mazăre, informează Libertatea.

În epoca post Mazăre, Mamaia arată mai rău, dar se simte mai bine. Cam așa ar suna diagnosticul pus stațiunii, după un an fără fostul edil ieșit pe ușa din spate a primăriei după problemele penale. Mamaia devenise un soi de ”Republica Mazăre”, și  tot ce mișca și tot ce se investea acolo purta doar pixul fostului edil.

Olguța Vasilescu: Știți ce-i reproșez eu lui Liviu Dragnea

Să nu uităm că el a fost cel care a inventat taxe unice în România, valabile doar pe teritoriul stațiunii, prin care a vrut să-și scoată investițiile făcute în tot felul de evenimente, cum era carnavalul cu care alegorice și manechine sexy.

Alina Gorghiu, ATACATĂ DUR: 'campioana contractelor cu statul'

În aparență, aspectul stațiunii pare prăfuit din cauza promovării mai agresive de anii trecuți, însă numărul turiștilor a crescut, susține primarul actual al Constanței, Decebal Făgădău.