Forța Națională îl acuză pe Bogdan Diaconu de trădarea naționalismului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 26-08-2016 12:24

Partidul Forța Națională i-a invitat astăzi pe cei care se simt ”trădați” de mișcările recente din PRU să vină alături de ”singurul partid cu adevărat naționalist din România recunoscut internațional, afiliat la Mișcarea pentru Europa Națiunilor și Libertății, mișcare care întrunește toate partidele patriotice din Europa”.

Potrivit Forței Naționale, ”PRU a abdicat de la orice doctrină și principii naționaliste și a devenit anexa PSD și maidanul în care se rezolvă bătăliile interne ale social-democraților. După cum o demonstrează și reacțiile simpatizanților PRU în mediul online, naționaliștii care au crezut în acest partid sunt șocați și scârbiți de felul în care PRU joacă rolul de debușeu al unor parlamentari ori necunoscuți, ori total compromiși, precum și instrumentul de șantaj cu care o grupare din PSD, aflată în pierdere de teritorii, încearcă să îi arate pisica celeilalte tabere, aflate la pârghiile partidului”.

Viktor Orban continuă lupta împotriva migranților. Ce măsură a anunțat

Secretarul General al Forței Naționale mai spune că ”PRU demonstrează astfel că nu a fost niciodată decât un simulacru de partid naționalist, fiind manevrat din umbră de PSD, lucru care explică non-combatul pe care l-a coordonat liderul PRU la alegerile locale în privința contracandidaților din PSD”.

Relu Fenechiu nu scapă de pușcărie. Ce gafă a făcut fostul ministru

Apoi, Forța Națională se adresează membrilor și simpatizanților PRU: ”Dezamăgirea naționaliștilor care au crezut în PRU este imensă și justificată pentru că s-au trezit că sunt colegi cu un deputat care a declarat public că privilegiile parlamentarilor sunt normale sau cu un purtător de cuvânt care a apărat acerb guvernarea PSD pentru ca acum să se transforme peste noapte în naționalist!”

”Îi invit pe toți naționaliștii adevărați să se alăture Forței Naționale pentru a apăra flacăra patriotismului adevărat, departe de jocuri subterane și de îngrămădeala după ciolan care a ajuns sport național în PRU. Liderul PRU Bogdan Diaconu nu a fost niciodată naționalist, el doar s-a folosit de idealurile patriotice pentru a-și pregăti marea vânzare. Cei care nu vor să îl urmeze în trădare și vor să susțină cauza naționalismului autentic sunt bineveniți în Forța Națională”, își încheie mesajul secretarul general al Forței Naționale.