Vicepremierul Moldovei face marele anunţ: 'Unirea cu România e inevitabilă'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 30-08-2016 12:30

Zilele trecute, afirmaţiile Ambasadorului SUA la Chişinău au produs mare vâlvă. Acesta a spus că Republica Moldova nu are nicio legătură cu România şi că are drumul ei, solitar către Europa. De această dată, un important om politic de peste Prut îl contrazice pe oficialul SUA. Acesta susţine că unirea dintre România şi Republica Moldova se va produce mai devreme sau mai târziu.

Citeşte şi: Premieră istorică în lumea medicinei: Prima operaţie de transfer de nerv a fost reuşită

Viceprim-ministrul pentru probleme sociale al Republicii Moldova, Gheorghe Brega crede că unirea este inevitabilă şi necesară. Liberalul susține că integrarea europeană a Republicii Moldova și-a pierdut valabilitatea și că Unirea este singura alternativă de dezvoltare pentru Republica Moldova. „Dacă nu facem Unirea, toți cei care doresc la Est vor avea soarta pensionarilor din Crimeea. Va veni premierul de la Kremlin și la solicitarea dvs. să vi se dea pensii, veți primi răspunsul pe care l-au auzit cei din Crimeea: <>”, notează Brega pe site-ul Partidului Liberal.

Citeşte şi: Surprize uriaşe între românce, la US Open, în primul tur

„Reiese, dacă nu puteți răbda – pieriți toți de foame, bani oricum nu sunt. Bunăstarea nu există în dictaturi, ea există, într-un stat de drept și economie de piață și numai în așa structuri ca UE – numai Unirea ne va salva și ne va duce în Uniunea Europeană. Reiterez, este părerea mea personală, a unui cetățean, a unui părinte, bunel pe care îl preocupă și îl doare viitorul nepoților. Noi toți suntem părinți, bunei, nepoți și trebuie să ne gândim la viitorul nostru și a celor alături de noi. Nu vreau să fiu învinuit de nepoții mei că am fost un laș și am tăcut”, precizează fostul premier interimar.

Citeşte şi: Artificiul prin care Petre Tobă ar vrea să scape de acuzaţiile de plagiat / FOTO