Lege NOUĂ pentru toți ȘOFERII: Timbrul de mediu, înlocuit cu o nouă TAXĂ

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 01-09-2016 20:40
Actualizat: 01-09-2016 20:43

Grupul interministerial de lucru pentru găsirea unei soluţii pentru returnarea timbrului auto de mediu pare să fi ajuns la o decizie – potrivit unor surse guvernamentale, citate de www.cursdeguvernare.ro.

Soluţia constă în modificarea legislaţiei după principiul "poluatorul plăteşte", astfel încât cumpărătorii de autovehicule să nu mai plăteasca taxa, declarată ilegală de UE, ci aceasta să fie conţinută în preţul carburanţilor, scrie cursdeguvernare.ro

Escrocherie EPOCALĂ la Munchen: Un neamț credea că pune mâna pe aurul lui Nicolae Ceaușescu

Potrivit aceloraşi surse, e vorba de un adaos de 5 bani la litrul de combustibil, bani care vor ajunge în conturile administrate de Ministerul Mediului – autoritate care are de restituit taxele percepute până acum.

Un cuplu de americani au spus că românii 'put'. La schimb, s-au ales cu ameninţări cu moartea /VIDEO

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis în data de 9 iunie 2016 că taxa de primă înmatriculare percepută de România cumpărătorilor de maşini este ilegală din punct de vedere al legislaţiei UE, după ce România a extins-o şi la autovehiculele noi pentru a evita discriminarea pentru care mai fusese o dată condamnată.

Odată stabilită sursa de finanţare, grupul de lucru va stabili şi cum şi în cât timp vor fi restituite sumele către cei care le vor revendica.

România a introdus în 2008, în timpul Guvernului Călin Popescu Tăriceanu, prima taxă ce avea ca scop limitarea importurilor de autoturisme second-hand, cu explicaţia că ţara se transformă într-un cimitir al vechiturilor poluante ale Vestului.