Ion Cristoiu SURPRINDE: Mama polițistului Gigină ar trebui să tacă. E prea revoltată / VIDEO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 21-09-2016 13:50
Actualizat: 21-09-2016 23:25

Un val de reacții s-a stârnit în rândul opiniei publice, după ce senatorii au votat pentru păstrarea imunității lui Gabriel Oprea în dosarul în care acesta este acuzat de DNA pentru moartea lui Bogdan Gigină.

Şi mama polițistului a postat pe Facebook un mesaj emoționat de la moartea fiului său și îi acuză pe politicieni că nu aplică legea decât pentru românii de rând.

Președintele Filipinelor, salvă de insulte la adresa UE: Duceți-vă dracului!

În acest context, jurnalistul Ion Cristoiu, invitat la B1 TV, marţi, 20 septembrie, este de părere că mama poliţistului Bogdan Gigină ar trebui să tacă şi că este „prea revoltată“, atrăgând atenția că femeia este manipulată politic.

Din punctul meu de vedere, mama polițistului ar trebui să tacă. Trebuie să tacă. În asemenea cazuri taci. Deja e prea activă pe scrieri în presă. Sun om bătrân, cunosc. Este prea revoltată. Te-ai revoltat o dată, te-ai îndurerat, acuma începe să povestească, e cultivată, dacă nu știe e manipulată într-o direcție politică. Poate să fie și mama lui Iisus Hristos, dacă este manipulare nu e corect. Durerea față de moartea fiului nu justifică politica pe Facebook ”, a declarat Cristoiu.

Bogdan Gigină a murit în octombrie 2015, în timp ce făcea parte din echipajul care însoţea maşina lui Gabriel Oprea, acuzat de DNA de ucidere din culpă, dar scăpat de anchetare în urma votului Senatului.