Armata elvețiană anunţă reluarea zborurilor elicopterelor Super Puma, după tragedia de miercuri

Autor: Andrei Radu
Publicat: 29-09-2016 13:52

Armata elveţiană a autorizat joi reluarea zborurilor elicopterelor Super Puma, suspendate cu o zi în urmă după accidentul produs în Alpii elveţieni şi în care şi-au pierdut viaţa doi piloţi, iar un alt membru al echipajului a fost rănit, transmit AFP şi Reuters.

'Ancheta asupra accidentului nu a descoperit deocamdată niciun indiciu legat de o cauză tehnică sau un defect sistematic la flotila de elicoptere Super Puma', a declarat ofiţerul Pierre de Goumoens, într-o conferinţă de presă la Berna.

Citește și: O celebră jurnalistă a fost condamnată la 10 ani de închisoare în Iran

Elicopterul s-a prăbuşit în cantonul Ticino, în sudul ţării, la redecolare după ce transportase patru ofiţeri francezi şi patru militari elveţieni care îi însoţeau pe aceştia într-o misiune de inspecţie în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Oficial militari au declarat că aparatul de zbor a atins o linie de înaltă tensiune înainte de prăbuşire, însă circumstanţele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite.

În luna iulie, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei a consemnat la sol două tipuri de elicoptere Super Puma pentru uz comercial, după descoperirea unui fenomen de oboseală a metalului la cutia de viteze a unui model H225 prăbuşit în Norvegia la sfârşitul lui aprilie, accident soldat cu 13 victime, anunță Agerpres.

Accidentul de miercuri s-a produs la aproape o lună după prăbuşirea unui avion de luptă al armatei elveţiene, un F/A-18 care efectua un exerciţiu în Alpi şi al cărui pilot a decedat.