Mesaj dur al lui Traian Băsescu pentru Igor Dodon: 'Este de neoprit'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 27-11-2016 13:26

Război total, de la distanţă, între fostul preşedinte, Traian Băsescu şi preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon. Băsescu i-a transmis un mesaj tranşant lui Dodon. Unirea Republicii Moldova cu România niciodată nu se va face prin intermediul unei invazii, ci doar în baza unei decizii a Parlamentului de la Chișinău, conform tratatelor internaționale, se declară convins Traian Băsescu.

Citeşte şi: Captură de ultimă oră a oamenilor legii: A fost prins unul dintre cei mai de temut criminali români

Şeful PMP s-a referit și la rezultatul alegerilor din Republica Moldova. „Sentimentul pro-european și pro-românesc este de neoprit. Degeaba câștigătorii unor alegeri spun că vor în Uniunea Euroasiatică. Dacă acum 48 la sută erau pro-vest, peste doi ani 60% vor fi pro-vest.. Sunt convins că acest lucru (Unirea – n.red.) este posibil”, a declarat Băsescu. În opinia sa, frontierele se pot modifica prin voință politică, ceea ce înseamnă prin referendum sau prin votul Parlamentului de la Chișinău.

Citeşte şi: Adevărul despre 'jurnalistul' lovit la televiziunea din Rusia: Ce legături are cu România / VIDEO

Traian Băsescu a mai adăugat că niciodată nu se va întâmpla ca România să invadeze Republica Moldova, pentru că „noi vrem o construcție temeinică și legitimă, care să invalideze o dată și pentru totdeauna consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov”.De asemenea, el și-a exprimat speranța că președintele Klaus Iohannis îi va urma exemplul și nu va expedia spre ratificare tratatul de frontieră cu Republica Moldova, „cu toate presiunile d-nei Merkel”, conform timpul.md.