Trei zile de doliu naţional în Coreea de Nord pentru Fidel Castro, 'prieten apropiat'

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 28-11-2016 11:13
Actualizat: 28-11-2016 13:21

Autorităţile din Coreea de Nord au declarat trei zile de doliu naţional în memoria lui Fidel Castro, care a încetat din viaţă vineri noapte, anunţă presa de la Phenian, care subliniază faptul că liderul cubanez a fost "prietenul apropiat şi camaradul poporului coreean, un om care şi-a dedicat toată viaţa prosperităţii ţării sale".

Citeşte şi: Stil MAFIOT. Vicepreşedintele ţării a BĂTUT şi RĂPIT un rival politic

Doliul a fost anunţat luni dimineaţă de Rodong Sinmun, ziarul oficial al Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord.

Coreea de Nord a "declarat o perioadă de doliu de trei zile, începând cu data de 28 noiembrie", titrează publicaţia.

De asemenea, autorităţile au decis să coboare în bernă drapelele arborate în instituţiile publice, în semn de comemorare adus liderului cubanez, care a murit vineri la vârsta de 90 de ani.