Transportul cu dronele nu afectează calitatea sângelui

Autor: Andrei Radu
Publicat: 12-12-2016 21:09

Componentele sângelui nu suferă modificări atunci când sunt transportate cu ajutorul dronelor, potrivit unei cercetări recente, scrie UPI.

Pe viitor, atunci când un salvator ajunge la locul producerii unui accident poate efectua un test de sânge la fața locului și poate cere să i se aducă tipul de sânge necesar cu ajutorul unei drone, a indicat coordonatorul studiului dr. Timothy Amukele într-un comunicat de presă al Johns Hopkins University.

Citește și: Dezvăluiri HORROR: Medicul Burnei, acuzat că implanta copiilor oase de vită / (presă)

Profesor asistent de patologie la School of Medicine din Baltimore, Amukele alături de alți cercetători au plasat pungi de sânge, similare celor de transfuzie, într-un recipient care le menținea la temperatură scăzută și le-a transportat cu o dronă pe o distanță între 12 și 19 km, testul desfășurându-se pe durata a 26 de minute. Au fost efectuate trei teste cu pungi diferite care conțineau celule roșii, trombocite și plasmă. Pentru răcirea pungilor s-a folosit gheață umedă, pachete termice precalibrate și gheață uscată pentru a menține rece fiecare componentă a sângelui, anunță Agerpres.

Testele au arătat că în timpul transportului cu drona s-a păstrat temperatura corespunzătoare precum și integritatea celulelor, conform cercetătorilor, care intenționează să desfășoare studii mai multe și mai ample în SUA și în alte state privind transportul sângelui cu ajutorul dronelor, dar și metode diferite de răcire activă precum programarea unui răcitor care să mențină o temperatură specifică. Studiul a fost publicat în prima săptămână a lunii decembrie în jurnalul de specialitate Transfusion.