Fostul preşedinte portughez a fost internat în spital

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 13-12-2016 15:00

Fostul preşedinte socialist portughez Mario Soares, în vârstă de 92 de ani, a fost internat marţi într-un spital din Lisabona şi starea sa este 'stabilă', a anunţat anturajul său, confirmând informaţiile agenţiei de presă Lusa, relatează AFP, conform agerpres.

Mario Soares 'a fost internat dimineaţă la spitalul Crucii Roşii, unde se află în prezent sub observaţie', iar 'starea sa este stabilă', a declarat aceeaşi sursă, fără a dezvălui motivul internării sale.

Iranul ÎNCEPE dezvoltarea programului nuclear. "Americanii au încălcat acordul"

Fostul preşedinte socialist, care a contribuit la căderea dictaturii în 1974 şi a ajutat la integrarea europeană a ţării, a rămas prezent pe scena politică portugheză timp de peste patruzeci de ani.

Figura istorică a ţării, el este fondatorul Partidului Socialist portughez, a deţinut de două ori funcţia de premier, a fost preşedinte al Republicii în perioada 1986-1996, şi deputat european.

Foarte activ până la o vârstă înaintată, el a atacat vehement măsurile de austeritate puse în aplicare de fostul guvern de centru-dreapta, în cadrul pachetului de asistenţă financiară acordat ţării de UE şi FMI în perioada 2011-2014.

Citeşte şi: Putin: Sancţunile occidentale, OBSTACOL în semnarea tratatului de pace cu Japonia

După moartea soţiei sale Maria Barroso în iulie 2015, el s-a retras încetul cu încetul din viaţa publică. Vizibil slăbit din cauza problemelor de sănătate, el a participat în iulie la o ceremonie organizată în onoarea sa de guvernul socialist, fără însă a lua cuvântul.

Ultima apariţie publică datează din luna septembrie. Fostul preşedinte portughez a împlinit 92 de ani pe 7 decembrie.