Verde pentru DNA: Poliția a informat ÎCCJ că Sebastian Ghiță a DISPĂRUT (surse)

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 29-12-2016 16:51

Fostul deputat Sebastian Ghiță trebuia să se prezinte joi la Inspectoratul de Poliție Prahova, pentru a semna condica de prezență, așa cum cere procedura controlului judiciar. Ghiță nu s-a prezentat la IPJ Prahova, iar polițiștii au informat oficial Înalta Curte de Casație și Justiție că fostul deputat a dispărut, potrivit unor surse din cadrul instituției. Din acest moment, DNA poate solicita emiterea unui mandat de arestare în lipsă.

Vezi și: SURSE - Motivele pentru care Klaus Iohannis a REFUZAT-O pe Sevil Shhaideh

Sebastian Ghiţă a fost ultima dată la IJP Prahova în ziua de 19 decembrie, pentru a semna în cadrul controlului judiciar pe cauţiune.

Ulterior, el a fost citat să se prezinte, la data de 21 decembrie, la DNA Ploieşti în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, la sediul Parchetului ajungând doar avocaţii săi.

În aceste condiţii, fostul deputat a fost căutat la domiciliul său şi la mai multe adrese despre care se cunoştea că sunt frecventate de fostul parlamentar, fără a fi însă găsit, au precizat surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, el a fost dat în consemn la punctele de frontieră şi este căutat pe teritoriul întregii ţări.