Scandal în PNL, după alegerea urmaşului lui Grindeanu: 'Trădători de joasă speţă'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 15-01-2017 09:40

Alegerea urmaşului lui Sorin Grindeanu în fruntea Consiliului Judeţean Timiş a stârnit un scandal în PNL. Doi consilieri judeţeni liberali au votat alături de majoritatea PSD-ALDE-PMP-UNPR, în ciuda strategiei stabilite. Nicolae Robu, primarul Timişoarei, afirmă că trădătorii vor fi găsiţi şi daţi afară din partid.

Vezi şi: S-a găsit contractul cu Bechtel. Ce prevede celebrul document pentru Autostrada Transilvania

Vezi şi: Alina Mungiu-Pippidi face afirmaţii grave: Partidul lui Nicuşor Dan, ajutat de SRI

Vezi şi: ULTIMUL mesaj public lansat de Florian Coldea, după DISPARIȚIA lui Ghiță

"Nu pot aprecia decat drept descalificabila si, desigur, inadmisibila, fapta celor doi consilieri judeteni PNL care au votat in rand cu alianta majoritara constituita in jurul PSD la stabilirea noului presedinte CJT. Din postura persoanei din filiala Timis cu cea mai inalta functie in PNL - vicepresedinte national - am convocat joi si am condus o sedinta a grupului de consilieri judeteni PNL, de pregatire a sedintei eminamente politice de astazi a CJT. I-am invitat pe toti colegii sa-si exprime deschis punctele de vedere si aproape toti au si facut-o. In final, am votat in unanimitate:

- sa votam "pentru" la primirea celor doi noi consilieri judeteni PSD, votul fiind, de fapt, unul de luare la cunostinta si recunoastere a indeplinirii conditiilor legale in stabilitea lor

- sa votam "impotriva" la stabilirea noului presedinte CJT, ca partid de opozitie ce suntem, lasand decizia exclusiv in mana majoritatii anuntate, PSD+ALDE+PMP+UNPR

In aceste conditii, gestul celor doi care au procedat altfel decat au votat joi ca vor face este o proba de neloialitate fata de partid, de lasitate, ipocrizie etc. Vom face tot posibilul sa-i descoperim pe cei de o asemenea joasa speta si sa-i eliminam din randurile noastre", scrie Robu pe Facebook.