Coreea de Nord dă peste cap ancheta. Bărbatul ucis în Malaezia NU ESTE Kim Jong-nam

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 20-02-2017 14:29

Ambasadorul nord-coreean din Malaezia a negat că bărbatul ucis pe aeroportul din Kuala Lumpur este fratele liderului de la Phenian, Kim Jong-un, adăugând că poliţia locală nu este de încredere.

Declaraţia diplomatului nord-coreean este prima luare de poziţie oficială a autorităţilor de la Phenian, la doar câteva ore după ce au apărut imagini cu asasinarea lui Kim Jong-nam, identificat de către anchetatorii locali.

Primele imagini cu ASASINAREA lui Kim Jong-Nam, fratele dictatorului nord-coreean - VIDEO

"Au trecut şapte zile de la acest incident, dar încă nu există dovezi clare referitoare la cauza morţii şi în acest moment nu ne putem baza pe datele furnizate de poliţia malaeziană", a spus ambasadorul, citat de Reuters.

"Ambasada noastră deja l-a identificat pe bărbatul ucis, conform paşaportului acestuia. El este Kim Chol, un cetăţean nord-coreean, dar în mod clar nu este Kim Jong-nam", a menţionat excelanţa sa.