Incident ARMAT în timpul discursului lui Hollande. Un polițist a ÎMPUȘCAT două persoane - VIDEO

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 01-03-2017 14:05
Actualizat: 01-03-2017 14:11

Două persoane au fost rănite după ce un trăgător de elită al poliţiei franceze a tras din greşeală în timpul unui discurs rostit de preşedintele francez, Francois Hollande, transmite AP, citând un oficial francez.

Hollande a luat cuvântul în oraşul Villognon, Charente, din vestul ţării, unde a participat la inaugurarea unei linii feroviare de mare viteză, care va face legătura între Paris şi Bordeaux. La un moment dat, sunetul focului de armă a întrerupt discursul înaltului oficial.

Vasile Turcu, în stare gravă la spital: ar fi încercat să se SINUCIDĂ

"Sper că nu a fost nimic serios", a spus Hollande cu nonşalanţă înainte să îşi continue prelegerea.

Se pare că siguranţa armei nu fusese pusă de către sniperul forţelor de elită, atunci când acesta şi-a mutat poziţia aflată pe un acoperiş din apropiere, relatează Le Parisien. Unul dintre gloanţe a ricoşat chiar în cortul în care preşedintele francez vorbea, transmite şi Soud Ouest.

Două persoane din interior au fost rănite la picioare, dar leziunile nu le pun viaţa în pericol. Una dintre victime este un ospătar care servea la mese, iar cealaltă persoană rănită este un angajat al firmei de salubritate, care se ocupa de curăţenie, potrivit L’Express.

Imediat după ce şi-a terminat discursul, care a durat aproximativ 20 de minute, preşedintele francez s-a întâlnit cu cele două victime, care au fost tratate chiar la faţa locului, nefiind nevoie să fie transportate la spital.