Dragnea REGRETĂ excluderea lui Daniel Constantin din ALDE: 'NU este în regulă'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 04-05-2017 15:58

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că scandalul din ALDE privind excluderea lui Daniel Constantin din partid nu va afecta coaliţia de guvernare, afirmând că regretă că acesta şi Călin Popescu-Tăriceanu nu au reuşit să găsească o "punte" care să îi unească.

"Majoritatea parlamentară nu va fi afectată, dar, personal, eu regret că s-a ajuns în situaţia asta, sincer regret, îmi pare rău că domnul Tăriceanu şi domnul Daniel Constantin nu au reuşit să găsească în aceste 10 luni după ce am câştigat alegerile şi am format coaliţia punte care să-i unească", a spus Dragnea, întrebat dacă scandalul din ALDE şi excluderea lui Daniel Constantin ar afecta coaliţia, conform Agerpres.

Citește și: ALERTĂ - Daniel Constantin a fost EXCLUS din ALDE

El a arătat că nu este în regulă că Daniel Constantin nu mai este în conducerea ALDE şi în Guvern.

"Pentru mine şi cred că pentru mulţi colegi de-ai mei nu este în regulă că Daniel Constantin nu mai este în conducerea ALDE şi nu mai este în Guvern, dar e decizia (...) colegilor de la ALDE. (...) Eu, personal, regret că acea echipă nu mai e completă", a adăugat Dragnea.