Aviația americană, atac ÎN FORȚĂ, în Siria, asupra forţelor pro-guvernamentale

Autor: Andrei Radu
Publicat: 07-06-2017 06:12

Aviaţia americană a atacat marţi forţe pro-guvernamentale din Siria, sprijinite de Iran, care ameninţau militarii SUA din sudul Siriei, transmite Reuters. Este a doua lovitură a Statelor Unite împotriva combatanţilor respectivi, după cea din 18 mai, reaminteşte agenţia.

Citește și: Până la urmă s-a aflat: Ce a discutat Klaus Iohannis cu șeful CIA

Departamentul american al apărării a încercat să nu se implice în războiul civil din Siria şi să îşi direcţioneze loviturile împotriva luptătorilor Statului Islamic din Siria şi Irak. Cu toate acestea, în ultimele zile, Pentagonul a avertizat de mai multe ori forţele care se grupau în apropierea unei garnizoane a forţelor speciale ale SUA şi a miliţiilor sprijinite de acestea, la sud de oraşul Tanf. Zona respectivă de atenuare a conflictului fusese convenită cu Rusia, aliata preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care este sprijinit şi de Iran şi de miliţii şiite.

"În ciuda avertismentelor anterioare, forţele pro-regim au intrat în zona convenită de atenuare a conflictului cu un tanc, artilerie, arme antiaeriene, vehicule tehnice înarmate şi peste 60 de soldaţi", a comunicat coaliţia condusă de SUA. Aceeaşi sursă a precizat că Statele Unite au avertizat de mai multe ori înaintea atacului aerian, printr-o linie telefonică directă cu Rusia. Apoi, aviaţia americană a distrus două piese de artilerie, o armă antiaeriană şi a avariat tancul, anunță Agerpres.

Citește și: S-a aflat: De la ce SUMĂ URIAȘĂ a plecat RĂZBOIUL DIPLOMATIC din Orientul Mijlociu

"Coaliţia nu doreşte să lupte împotriva regimului sirian sau a forţelor pro-regim, dar este gata în continuare să se apere dacă forţele pro-regim refuză să evacueze zona de atenuare a conflictului.. Coaliţia face apel la toate părţile din sudul Siriei să îşi concentreze eforturile asupra înfrângerii ISIS (Statul Islamic - n. red.), care este inamicul nostru comun şi cea mai mare ameninţare la adresa păcii şi securităţii în regiune şi în lume", se arată în comunicatul citat.