CFR Cluj a adus o fostă vedetă de la FCSB și Dinamo

Autor: Andrei Radu
Publicat: 21-06-2017 21:19

CFR Cluj e cea mai activă echipă din Liga 1 pe piața transferurilor, iar astăzi a mai bifat o mutare. Ardelenii l-au adus pe Srgian Luchin din postura de jucător liber de contract.

Fostul fundaș al lui Dinamo și al Stelei, în vârstă de 31 de ani, e liber după despărțirea de Levski Sofia și va semna o înțelegere pe un an cu CFR, anunță TV Digi Sport.

Citește și: Ambasadorul Turkmenistanului: 'Echipa mea favorită din România e Rapid, dar nu mai există'

Dan Petrescu are mare încredere în Luchin și consideră că e exact ceea ce-i trebuie în apărare. În plus, Iuliu Mureșan, președintele ardelenilor, susține că echipa sa va continua să facă transferuri.

CFR Cluj i-a mai transferat până acum pe Hoban, A. Vlad, Hamed, M. Coman, Balic, Vera, Vinicius, Pelayo și Bokila.