Simona Halep, mărturii înaintea meciului care o poate face numărul 1 MONDIAL. 'Nu mă aştept la emoţii'

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 11-07-2017 14:52
Actualizat: 11-07-2017 14:58

Simona Halep e din nou la un singur meci de prima poziție în clasamentul mondial. Tot ce trebuie să facă este să o învingă azi pe Johanna Konta, o jucătoare care i-a mai pus probleme în trecut. Simona mărturiseşte că nu se gândeşte însă prea mult la acest lucru.

"Nu mă gândesc la primul loc. Îmi doresc să câștig încă un meci și încă un meci și tot așa mai departe. Am mai fost o dată în această poziție, așa că o să fie o nouă experiență și îmi doresc să obțin victoria în sferturi de finală", a spus românca, potrivit GSP.

Simona Halep a respins ferm orice insinuare că între ea și Konta ar exista tensiuni, după incidentul neplăcut de la Fed Cup. La Constanța, Simona a învins-o pe Konta în două seturi: 6-1, 6-3.

"La Fed Cup, nu a fost un meci încărcat de emoții cu ea. Problema nu a fost la mine. Nu mă aștept la emoții acum, mă aștept la o bătălie. O să fie o luptă bună pentru amândouă și o mare provocare", a declarat Halep.

Simona Halep se luptă astăzi cu favorita publicului, Johanna Konta, pentru un loc în semifinale la Wimbledon şi pentru obținerea locului 1 mondial.

"Am mai jucat de două ori anul acesta cu Simona Halep. Ştiu că va fi un duel dur, dar pot spune că ne cunoaştem bine, ştim la ce să ne aşteptăm una de la alta.", a mărturisit şi tenismena Johanna Konta.

Simona Halep o va întâlni, marţi, la ora 18.00, pe terenul central, pe britanica Johanna Konta, locul 7 mondial şi cap de serie 6. Johanna Konta o conduce pe româncă, scor 2-0, la întâlnirile directe.

Citeşte şi: SCANDAL în ALDE. Amenintat cu excluderea, deputatul Remus Borza RUPE tăcerea: 'Tăriceanu a venit cu INTOXICĂRI' .