Schimbare de planuri pentru 'Cartierul Justiţiei'. Ce proiect are Primăria Capitalei

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 15-07-2017 15:26
Actualizat: 15-07-2017 16:28

Primăria Capitalei intenţioneză să construiască un centru multifuncţional, în zona Unirii, chiar în zona unde Guvernul intenţiona să ridice "Cartierul Justiţiei", scrie ziarul Gândul.

Conform documentelor publicate pe site-ul Primăriei Capitalei, municipalitatea doreşte trecerea în proprietatea sa a unui imobil situat între Bulevardul Unirii, Strada Nerva Traian, Bulevardul Octavian Goga şi Bulevardul Mircea Vodă.

"Pe amplasament se va realiza un Centru multifuncţional, care va cuprinde: spaţii administrative, spaţii birouri, centrul de afaceri, investiţii culturale, zonă verde şi de agrement şi de parcări", arată sursa menţionată.

Citeşte şi: Preşedintele explică de ce a criticat Guvernul: 'Nu trebuie reinventată roata'

În Expunerea de motive se precizează că, la nivelul Bucureştiului, se înregistrează un "deficit major cu privire la bunurile imobile destinate dezvoltării şi implementării unor proiecte în domeniul urbanismului", a amenajării teritoriului şi a unor proiecte în domeniul cultural.

Conform datelor Primăriei Capitalei, terenul are o suprafaţă totală de 106.000 de metri pătraţi, iar 4.640 de metri pătraţi au fost cumpăraţi deja de municipalitate, prin contracte de vânzare-cumpărare.

În trecut, fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, dar şi şeful PSD, Liviu Dragnea, au anunţat că pe acest teren se doreşte construirea "Cartierului Justiţiei". Astfel, în acest loc ar fi urmat să fie construite sediile mai multor instituţii, precum CSM, Inspecţia Judiciară, judecătoriile Capitalei, parchetele de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dar şi Institutul Naţional al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri. Valoarea investiţiei s-ar fi ridicat la 270 de milioane de euro.

Citeşte şi: Iohannis, nemulţumit de ritmul unui minister: 'O să avem o discuţie foarte aplicată' .