Amenzi FABULOASE şi activitate SUSPENDATĂ pentru 15 restaurante şi cluburi din Centrul Vechi al Capitalei

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 21-08-2017 15:53

Poliţia Locală a Capitalei a suspendat activitatea a peste cincisprezece agenţi comerciali din Centrul Istoric al Bucureştiului din cauza faptului că au fost găsiţi fără autorizaţie de funcţionare, şi-au extins terasele fără a avea vreo aprobare sau pentru că au depăşit nivelul de zgomot admis.

Agenţii economici au fost amendaţi, iar activitatea acestora a fost suspendată din cauza faptului că au fost găsiţi fără autorizaţie de funcţionare, fiindcă şi-au extins terasele pe domeniul public fără a avea vreo aprobare sau pentru că au depăşit nivelul de zgomot admis în zonă.

Citeşte şi: Ministrul Muncii, CONCLUZII în scandalul pensiilor pentru MINERI. Ce s-a stabilit după discuţia cu sindicatele

Valoarea sancţiunilor pentru agenţii comerciali, depistaţi că au încălcat prevederile privind protecţia mediului, a fost de peste 120.000 de lei.

"Pe lângă societăţile cărora li s-a suspendat activitatea, alţi 25 de agenţi economici au fost găsiţi de către inspectorii Direcţiei Control cu diferite nereguli, iar reprezentaţii acestora au fost chemaţi la sediul D.G.P.L.C.M.B. pentru verificări suplimentare. (...) În urma acţiunii din acest weekend, au fost controlaţi, în total, 67 de agenţi ecomonici iar 21 de persoane au fost legitimate în vederea identificării. S-au aplicat 57 de sancţiuni contravenţionale, cuantumul amenzilor depăşind 208.000 lei", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti (PLMB) remis luni Ştiri pe surse.

Citeşte şi: Fost baron PNL, spectacol pe scenă după eliberarea din închisoare .