Captură incredibilă a poliției germane: Mii de pastile ecstasy cu CHIPUL lui Donald Trump! Cu ce mesaj sunt promovate

Autor: Andrei Radu
Publicat: 24-08-2017 20:17
Actualizat: 24-08-2017 21:23

Poliţia germană a anunţat marţi că a confiscat 5.000 de pastile de ecstasy, având imprimate pe ele chipul preşedintelui american Donald Trump, din vehiculul unui austriac în vârstă de 51 de ani care călătorea împreună cu fiul său de 17 ani, informează EFE.

Potrivit unui comunicat al forţelor de securitate, autoturismul a fost oprit sâmbăta trecută în apropiere de oraşul Osnabrück, din landul Saxonia Inferioară, în nord-vestul Germaniei, când cei doi pasageri se întorceau din Austria din Olanda pe o autostradă.

Citește și: Întâlnire de GRAD ZERO la Soci: Benjamin Netanyahu îl AVERTIZEAZĂ pe Vladimir Putin că începe un nou RĂZBOI

După descoperirea amfetaminelor, cei doi austrieci au fost arestaţi de poliţia germană şi în prezent se află în arest în aşteptarea procesului.

Aceste pastile aveau o valoare de piaţă de 39.000 de euro, potrivit estimărilor poliţiei germane, anunță Agerpres.

Citește și: Scene GROAZNICE în plină stradă: Un culturist, UCIS ÎN BĂTAIE de un luptător MMA / VIDEO

În luna iulie au circulat informaţii potrivit cărora în Marea Britanie se comercializa un nou tip de pastile cu chipul preşedintelui american care erau promovate cu formula "Trump redă măreţia petrecerilor", parafrazând sloganul de campanie al republicanului, "Să redăm măreţia Americii".