Teodor Meleşcanu - la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele membre UE

Autor: Andrei Radu
Publicat: 07-09-2017 06:54

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, va participa joi şi vineri, la Tallinn, la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, găzduită de preşedinţia semestrială estoniană a Consiliului Uniunii Europene.

Potrivit MAE, printre subiectele ce vor fi abordate sunt teme de actualitate precum: Coreea de Nord, Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, situaţia din Venezuela. Miniştrii de Externe vor avea o sesiune comună de lucru cu miniştrii apărării din statele membre ale UE, pe tema implementării pachetului apărării europene, precum şi o reuniune împreună cu miniştrii de externe din statele candidate, pe tema prevenirii şi combaterii radicalizării şi a extremismului violent.

Citește și: O judecătoare aruncă 'BOMBA' în cazul întâlnirii dintre ministrul Justiției și ambasadorul SUA: 'Sunt interese economice'

În marja reuniunii, preşedinţia estoniană a Consiliului UE va organiza şi o reuniune informală a miniştrilor de externe din statele membre ale UE cu omologii din statele Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina), în pregătirea Summitului Parteneriatului Estic din 24 noiembrie, de la Bruxelles, anunță Agerpres.

Cu această ocazie, şeful diplomaţiei române va avea şi o întrevedere bilaterală cu Johannes Hahn, comisar european pentru politica de vecinătate şi negocierile privind extinderea, prilej cu care vor fi trecute în revistă principalele teme de pe agenda regională, cu accent pe evoluţiile din Republica Moldova, mai arată MAE.