Disensiuni în Marea Britanie din cauza referendumului din Catalonia: Scoția solicită recunoașterea noului stat! Replică dură a Londrei

Autor: Andrei Radu
Publicat: 18-10-2017 09:39
Actualizat: 18-10-2017 10:40

Premierul britanic, Theresa May, i-a dat asigurări omologului său spaniol, Mariano Rajoy, că Regatul Unit nu va recunoaşte declaraţia de independenţă a Cataloniei, a făcut cunoscut marţi un purtător de cuvânt al Downing Street, în timp ce în Spania continuă criza între Madrid şi separatişti, relatează AFP.

Cei doi şefi de guvern au vorbit la telefon în cursul zilei de marţi.

Citește și: Anunț ÎNFIORĂTOR al ministrului ucrainean de Externe: 'Rusia a trimis 20.000 de mercenari la graniţa României'

"Cei doi lideri au discutat despre situaţia actuală din Catalonia. Prim-ministrul a repetat că Marea Britanie consideră clar că referendumul nu a avut o bază legală şi că orice declaraţie unilaterală de independenţă este incompatibilă cu statul de drept. Ea a adăugat că Marea Britanie nu va recunoaşte o asemenea declaraţie de independenţă", a afirmat purtătorul de cuvânt.

Discuţia telefonică a avut loc la peste două săptămâni după referendumul ilegal de autodeterminare organizat la 1 octombrie în Catalonia.

Guvernul conservator condus de Mariano Rajoy este în conflict cu liderii catalani care intenţionează să declare independenţa în mod unilateral. Ei consideră că referendumul le-a legitimat cauza, după ce au obţinut 90% din voturi cu o rată a participării de 43%, anunță Agerpres.

Citește și: FBI se implică în ancheta asasinării jurnalistei care a dezvăluit Dosarele de corupție Panama Papers

La 1 octombrie, ministerul britanic de externe a reacţionat afirmând că doreşte ca "legea şi Constituţia spaniolă să fie respectate", adăugând că "Spania este un aliat apropiat şi un prieten bun a cărui forţă şi unitate sunt importante pentru noi".

La rândul său, premierul scoţian, Nicola Sturgeon, a lansat un apel autorităţilor spaniole, în discursul de încheiere a congresului Partidului Naţional Scoţian (SNP), să respecte "dreptul catalanilor la a-şi decide propriul viitor". În cursul acestui congres, partidul separatist a adoptat o moţiune sprijinind iniţiativa unilaterală în vederea independenţei Cataloniei şi cerând Madridului "să respecte votul masiv în favoarea da".