Victor Ponta, ieșire FURTUNOASĂ înainte de ședința de Guvern: 'Este o iresponsabilitate și o ticăloșie fără margini'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 08-11-2017 11:35

Guvernul urmează să adopte, miercuri, în cadrul şedinţei săptămânale, modificarea Codului fiscal. Fostul premier Victor Ponta susține, într-o postare pe Facebook, că dacă Traian Băsescu a tăiat salariile bugetarilor cu 25%, azi Dragnea le taie salariile bugetarilor și celor din privat cu 21%. Pe un ton dur, Victor Ponta consideră modificările aduse Codului fiscal ca fiind antisociale şi neoliberale, considerând demersul coaliţiei PSD-ALDE drept „o ticăloşie fără margini”.

Ancheta deschisă de procurori în cazul Liviu Dragnea vs. Mircea Marian, ținută la secret

„Basescu a taiat salariile bugetarilor cu 25% - azi Dragnea le taie salariile bugetarilor si celor din privat cu 21% !!!

Masura prin care contributiile sociale trec in totalitate la angajat este cea mai de dreapta, neoliberala, antisociala si discriminatorie decizie luata in Romania dupa 1989 ( nici PNTCD nici Guvernul PDL nu a gandit asa ceva) - o masura care se va dovedi greu de aplicat si care va duce la cresterea inegalitatilor / o schimbare pe care nu a cerut-o nimeni din economie sau societate luata la presiunea conducerii PSD ( partid de stanga ) impotriva opozitiei sindicatelor, patronatelor, specialistilor si chiar a presei !!!! De ce?!??

Doar pentru ca Dragnea si Valcov sa faca o scamatorie fiscala prin care sa spuna bugetarilor ca le dau 25% in plus la salariu desi iau practic doar maxim 4% / si doar pentru ca pe Dragnea & Co nu ii intereseaza milioanele de angajati din privat ?

Am muncit din greu toti romanii in 2012-2016 sa refacem economia tarii dupa dezastrul din 2009-2011 si am reusit cu mari sacrificiii / Sa distrugi din nou economia si finantele Romaniei in 2017 este o iresponsabilitate si o ticalosie fara margini!”, scrie Ponta, pe Facebook.