SONDAJ IMAS: Cifre DEVASTATOARE pentru Dragnea şi Tudose. Încrederea în cei doi lideri, ÎN CĂDERE LIBERĂ

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 08-11-2017 14:29
Actualizat: 09-11-2017 06:33

Cifre devastatoare pentru Liviu Dragnea şi Mihai Tudose date publicităţii chiar în ziua în care Guvernul anunţa Revoluţia Fiscală. Şi Klaus Iohannis e în picaj în ceea ce privește încrederea românilor. O arată datele comparative ale sondajelor realizate în fiecare lună de IMAS și care au fost date publicității miercuri.

Citeşte şi: ULTIMA ORĂ - Ministrul Mişa a ANUNŢAT măsurile care promit Revoluţia fiscală - VIDEO

Liviu Dragnea a pierdut, într-o singură lună, aproape patru procente. De la 18.7% în septembrie la 15% în octombrie. Potrivit sondajului, mai bine cotat decât Dragnea este chiar președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care atinge în octombrie 23% la capitolul încredere.

Actualul premier Mihai Tudose pierde și el. Și-a început mandatul cu o cotă de încredere de 24.7 % în luna iulie și a pierdut constant până în octombrie când a ajuns la doar 18%.

Citeşte şi: Fost consilier al lui Ponta, avertisment pe pachetul fiscal. Ce RISCURI ar implica 'revoluţia fiscală'

Președintele Klaus Iohannis pierde și el câteva procente: de la 41.7% la 39.7%.

De cealaltă parte, PSD rămâne însă constant în ceea ce priveşte intenţia de vot, la 39%. Liberalii însă pierd aproape două procente într-o singură lună, până la 29.3%. Partidul care crește notabil este ALDE: cu două procente, până la 10.2. În schimb, USR se duce în jos, de la aproape 7% la doar 5.5%.

Datele prezentate de IMAS fac parte din ROmnibus, studiu realizat lunar pe un eșantion de 1.000 de persoane, prin metoda CATI, cu o marjă de eroare de +- 3%.

Citeşte şi: ULTIMA ORĂ - DNA, reacţie BOMBĂ pe modificările la Legile Justiţiei: 'Se impune o poziție FERMĂ, de respingere în bloc a proiectelor' .