Liderul grupului PSD din Parlamentul European, reacţie dură după demisia lui Sorin Moisă

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 18-11-2017 14:39
Actualizat: 19-11-2017 12:57

Eurodeputata Viorica Dăncilă, liderul grupului PSD din Parlamentul European, reacţionează la decizia europarlamentarului Sorin Moisă de a demisia din PSD şi de a trece la grupul PPE din legislativul european.

Vezi şi: ALERTĂ - Europarlamentarul Sorin Moisă demisionează din PSD. Critici dure pentru Dragnea

"Regret că dl Sorin Moisă a decis să nu mai facă parte din delegația PSD de la Parlamentul European. Totuși, nu pot să nu remarc modul nu foarte colegial pe care l-a abordat, în lunga postare de pe facebook, unde și-a justificat demisia. Și îmi pun și eu o întrebare – de pildă – atunci când a fost ales pe listele acestei formațiuni politice ca să reprezinte țara noastră în Parlamentul European nu s-a izbit de aceleași nemulțumiri pe care le invocă acum? De asemenea, neatragerea niciunui leu din fonduri europene în 2016, când în fruntea guvernului României se afla dl Cioloș, fostul șef al domniei sale, nu i-a stârnit nicio stare de disconfort? Ca să nu mai amintesc și de ușurința cu care dl Moisă a trecut peste noapte de la Grupul Socialiștilor și Democraților la Partidul Popularilor Europeni", scrie Dăncilă pe Facebook.

Vezi şi: Un greu al PSD îl contrează dur pe demisionarul Sorin Moisa: Era inevitabil. Era mai apropiat de Cioloș decât de PSD-ul care l-a făcut europarlamentar!

Victor Ponta, reacție după demisia de răsunet al lui Sorin Moisa din PSD: PSD a luat-o pe un drum pe care au mers înainte PRM și PD și au dispărut

***