Ministerul Transporturilor a semnat cererea de finanţare pentru 70 kilometri noi ai Autostrăzii Sebeş - Turda

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 27-11-2017 16:31

Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, a semnat vineri, 23.11.2017 cererea de finanțare pentru proiectul „Construcția Autostrăzii Sebeș-Turda-Faza II” depus de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în calitate de Beneficiar al finanțării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, potrivit unui comunicat de presă remis ŞTIRIPESURSE.RO .

Citeşte şi: Premierul Mihai Tudose aruncă BOMBA. Anunţul OFICIAL privind eventualele remanieri din Guvern - VIDEO

Obiectul principal al cererii de finanțare este reprezentat de construcția a 70 km noi de autostradă, cu 2 benzi pe fiecare sens de mers, pentru tronsonul Sebeș-Turda situat pe rețeaua TEN-T Core și va contribui la reducerea timpului de deplasare între localitățile Sebeș și Turda de la 85,83 minute la 53,35 minute.

Valoarea totală a proiectului este de 1,949,896,940.24 lei si va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 astfel: 75% din valoarea totală eligibilă aprobată, respectiv 1,215,224,556.60 lei va fi asigurată din Fondul European de Dezvoltarea Regională, iar restul de finanțare în valoare de 405,074,852.20 lei va fi asigurată de la bugetul de stat.

Perioada de implementare a Proiectului este de 108 luni, începând cu data de 01.01.2014 și finalizându-se la data de 31.12.2022.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltarea Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Citeşte şi: Tudose, reacţie NEAŞTEPTATĂ după proteste. Premierul nu se simte vizat de manifestaţii: 'Eu n-am văzut vreo palmă din aia mare...' - VIDEO .

Citeşte şi: Tudose, reacţie NEAŞTEPTATĂ după proteste. Premierul nu se simte vizat de manifestaţii: 'Eu n-am văzut vreo palmă din aia mare...' - VIDEO