Traian Băsescu pune 'TUNURILE' pe Gabriela Firea și Carmen Dan, în urma incidentelor din Piața Victoriei: 'Bătălia pentru putere a găştilor din interiorul PSD'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 03-12-2017 15:13

Fostul preşedinte Traian Băsescu comentează, într-o postare pe Facebook intitulată "Jandarmeria, prinsă în jocul politic a două ...doamne", incidentele care au avut loc sâmbătă în Piaţa Victoriei şi reacţia primarului Gabriela Firea şi a ministrului de Interne Carmen Dan, spunând că "din bătălia pentru putere a găştilor din interiorul PSD", vinovaţi vor fi jandarmii.

Băsescu începe prin a face o cronologie a evenimentelor care au generat situaţia de sâmbătă, când protestatarii nemulţumiţi de intenţia primarului general de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei au încercat să împiedice activitatea angajaţilor municipalităţii, au avut altercaţii cu jandarmii şi au sfârşit prin a demonta schelele scenei pregătite pentru eveniment.

Citește și: Cozmin Gușă 'APRINDE' scandalul momentului de la vârful PSD: 'Tudose a dat un ȘAH MAJOR liderilor din partid'

"Premierul PSD cere să nu se organizeze un târg în Piaţa Victoriei, conştient fiind de implicaţii. Primarul General PSD dispune, cu cinism, să se organizeze târgul în Piaţa Victoriei, deşi era conştient de potenţialul conflictual al acestei decizii. Numai ce începe în Piaţa Victoriei montarea scenei pentru târg şi conflictul violent izbucneşte între un bătrân bolşevic agresiv şi un protestatar de cea mai proastă speţă, care îl loveşte pe bătrânul bolşevic", scrie fostul preşedinte.

El remarcă faptul că jandarmii au intervenit strict în limita procedurilor şi l-au încătuşat pe protestatar, pentru a-l duce la poliţie.

"După incidentul violent, Primarul General, cu codiţa pleoştită, îşi retrage din Piaţa Victoriei recuzita cu care a provocat scandalul şi anulează târgul proferând ameninţări cu dosare penale şi acuzând jandarmeria. Sare imediat şi ministrul de interne PSD care, cântând în strună Primarului General, anunţă o anchetă drastică la Jandarmerie", continuă Traian Băsescu.

"Şi, uite aşa, din bătălia pentru putere a găştilor din interiorul PSD, care utilizează pe scară largă în spaţiul public numai...doamne şi domni, vinovaţi vor fi jandarmii", conchide el, potrivit News.ro.

Citește și: FĂRĂ PRECEDENT - Denunț incendiar de la București adresat Procurorului General al SUA: Dezvăluiri explozive ale unui fost ministru

De altfel, şi sâmbătă, când incidentele din Piaţa Victoriei erau în plină desfăşurare, Băsescu a făcut un apel la Primarul Capitalei Gabriela Firea, cerându-i să abandoneze ideea organizării târgului din Piaţa Victoriei.

"Doamnă Primar General Gabriela Vrânceanu Firea, decizia ilegală de a organiza un târg în Piaţa Victoriei este una ticăloasă şi vreau să cred că ticăloşia nu este principala dumneavoastră coordonată în modul de a vă exercita mandatul de Primar General", a scries Băsescu într-o postare pe Facebook.