Gură de oxigen pentru românii cu credite: BNR, cotaţie în SCĂDERE a indicelui Robor

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 04-01-2018 23:10

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la nivelul de 2,03%, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).

Citeşte şi: ULTIMA ORĂ - Fostul premier Emil Boc, citat cu MANDAT DE ADUCERE la DIICOT

Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Miercuri, indicele a stagnat la nivelul atins în 29 decembrie, 2,05%.

Totodată, indicele Robor la 6 luni a stagnat joi la nivelul de 2,26%.

Miercuri, indicele a scăzut la 2,26%, faţă de nivelul atins vineri, 29 decembrie (2,27%).

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.

Citeşte şi: Ministrul demisionar Doina Pană vine cu EXPLICAŢII după plecarea din Guvern: 'Consider că am luat decizia corectă...' .