SURSE - PSD face modificări în Parlament: se schimbă garnitura de conducere

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 30-01-2018 23:05

Pe data de 1 februarie va începe o nouă sesiune parlamentară și la începutul acesteia se vor lua în calcul schimbări la nivelul conducerii grupurilor politice.

Citește și: Victor Ponta: Se va da OUG pentru abuzul în serviciu în februarie sau martie, pentru a-i rezolva problema lui Dragnea

PSD va opera o primă modificare la Camera Deputaților, acolo unde deptuatul de Dolj, Călin Ion, îi va lua locul lui Ioan Munteanu la conducerea grupului PSD din Camera Deputaților, ne-au precizat surse din PSD.

La Senat se pare că nu vor fi mari schimbări, iar la conducerea grupului va rămâne Șerban Nicolae. O miză la Senat o va contitui Comisia de Buget Finanțe, care va rămâne liberă, după ce Eugen Teodorovici a preluat portofoliul de ministru al Finanțelor.