Traian Băsescu se implică în problema abuzului în serviciu: va permite multor ticăloși să scape!

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 02-02-2018 19:11
Actualizat: 02-02-2018 20:11

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a afirmat vineri, la Sinaia, că nu susţine introducerea unui prag pentru infracţiunea de abuz în serviciu, deoarece o astfel de măsură ar ”permite multor ticăloşi să scape”. În schimb, a precizat că direşte definirea acestei infracţiuni, ”transparent”. în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia.

Citește și: Laura Codruța Kovesi se apără, în Dosarul Microsoft: atac EXPLOZIV la procurorul Iorga Moraru

”Vă pot spune de pe acum că nu sunt de acord cu prag la abuzul în serviciu. Pragul va permite foarte multor ticăloşi să scape. Pe de altă parte, susţin fără rezerve definirea abuzului în serviciu şi a modificărilor de la Codul Penal în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia”, a declarat Traian Băsescu, vineri, la Sinaia, la finalul şedinţei Consiliului Naţional Executiv al Partidului Mişcarea Populară.

Întrebat dacă este de părere că actuala putere politică va lua în calcul modificarea prin Ordonanţă de Urgenţă a prevederilor privind această infracţiune, Băsescu a spus că îşi doreşte ca toate modificările la Codul Penal să se facă transparent.

”Vreau să cred că nu (se va schimba legea privind abuzul în serviciu prin Ordonanţă de Urgenţă – n.r.). Vreau să cred că aducerea în limite constituţionale a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală se va face legal, transparent, pentru că în primul  rând sunt circa 60 de articole care au fost constatate a fi neconstituţionale de către Curtea Constituţională. Aceste articole trebuie corectate” a mai spus Traian Băsescu.