Localităţi fără energie electrică şi copaci doborâţi de căderile abundente de zăpadă, în Botoşani

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 09-02-2018 09:27

Două localităţi din judeţul Botoşani erau nealimentate, vineri dimineaţă, cu energie electrică, ca urmare a unor avarii apărute la reţelele electrice pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit AGERPRES.

Citeşte şi: Presat cu PROTESTE, ministrul Justiţiei FACE BILANŢUL: Listă în 5 puncte cu MĂSURI pentru penitenciare

Potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Cristian Amarandei, avariile afectează aproximativ 530 de abonaţi din localităţile Drislea şi Cătămărăşti Deal.

Tot din cauza ninsorilor abundente, mai mulţi arbori au fost rupţi, în special în municipiul Botoşani, afectând circulaţia pe mai multe străzi şi alei. Angajaţii ISU au intervenit pentru degajarea arborilor.