Camera Deputaţilor vrea audit la Casa Poporului: Câţi bani scoate din buget pentru un certificat energetic

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 26-02-2018 08:09
Actualizat: 26-02-2018 09:05

Camera Deputaților a scos la licitații servicii de auditare energetică a Casei Poporului ce vor fi finalizate prin obținerea unui certificat de audit energetic.

Citeşte şi: Soarta lui Kovesi, analizată peste hotare: O nouă LUPTĂ între România şi Comisia Europeană, prevede Financial Times

Serviciile ce vor fi prestate de către firma care va câștiga contractul cu valoare estimată de 1,19 milioane lei sunt:

  • Realizare auditului energetic complex al Palatului Parlamentului, respectiv întocmirea Bilanțului energetic, a Auditului energetic, a Raportului de audit energetic.
  • Obținerea Certificatului de performanță energetică a imobilului Palatul Parlamentului, conform Caietului de sarcini.

Auditul energetic complex al imobilului Palatul Parlamentului se va realiza la o clădire având peste 350.000 de mp un volum de încălzit/răcit de peste 2.800.000 mc, peste 1.000 de camere cu regimuri de înălțime diverse, terase circulabile cu luminatoare, punct termic propriu, stație de hidrofor, puncte de alimentare de energie electrică, centrale de ventilație și centrala de frig. Durata contractului va fi de 30 de luni, se arată în anunțul publicat în SEAP, potrivit DIGI24.

Citeşte şi: GRECO intervine în scandalul pe Legile Justiţiei: Reprezentanţii Consiliului Europei au cerut noi clarificări .