Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

GRECO intervine în scandalul pe Legile Justiţiei: Reprezentanţii Consiliului Europei au cerut noi clarificări

greco_m

La scurt timp după un raport devastator, în care acuza progresele limitate în prevenirea corupţiei parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor, GRECO intervine în scandalul pe Legile Justiţiei. Reprezentanţii grupului statelor împotriva corupţiei s-au întâlnit, joi, cu membrii Comisiei speciale privind legile Justiţiei pe tema modului în care acestea au fost adoptate şi au cerut noi clarificări, a declarat deputatul PNL Ioan Cupşa.

Citeşte şi: Soarta lui Kovesi, analizată peste hotare: O nouă LUPTĂ între România şi Comisia Europeană, prevede Financial Times

"A avut loc o întâlnire între reprezentanţii GRECO - grupul statelor împotriva corupţiei, organism din Consiliul Europei, cu conducerea Comisiei speciale privind legile Justiţiei. Tema a fost felul în care au fost adoptate legile Justiţiei. Au dorit noi clarificări. După cum ştiţi, raportul de evaluare este unul absolut nesatisfăcător în ceea ce ne priveşte. (...) Este un lucru grav, pentru că în ceea ce priveşte standardele de luptă împotriva corupţiei, cele privitoare la integritate, România şi-a asumat nişte obligaţii în urmă cu mulţi ani (...) şi, din păcate, nu am reuşit în ultimele 18 luni să dovedim partenerilor noştri din GRECO că integritatea înseamnă suficient de mult pentru factorul politic şi că lupta împotriva corupţiei s-a întărit în România", a spus Cupşa, membru în comisia specială, după întâlnirea care a avut loc la Palatul Parlamentului, potrivit AGERPRES.

El a adăugat că reprezentanţii GRECO i-au întrebat pe membrii comisiei cum văd felul în care au fost adoptate modificările la legi Justiţiei.

"Concluzia pe care eu am susţinut-o este că un volum uriaş de articole, peste 600, a fost adoptat într-un timp foarte scurt, ceea ce a generat nişte modificări ale legilor Justiţiei care sunt improprii, care în parte se vor dovedi neconstituţionale. A existat transparenţă, asta confirmăm şi noi, presa a fost de faţă în bună măsură, dar prin prisma a ceea ce reprezentanţii GRECO consideră transparenţă, aceasta nu înseamnă doar prezenţa în sala de dezbateri a reprezentanţilor media, nu înseamnă doar invitarea asociaţiilor profesionale, înseamnă mult mai mult, înseamnă pregătirea unei documentaţii cuprinzătoare, comunicarea acelei documentaţii înainte de adoptarea respectivelor modificări legislative, lucru de care a păcătuit procedura legislativă la aceste modificări. Legile Justiţiei au fost adoptate în urma unei iniţiative legislative care avea drept expunere de motive ceva mai puţin de o pagină. Nu putem vorbi în niciun caz de un studiu de impact care să justifice nevoia de modificare ale legilor", a menţionat Cupşa.

Citeşte şi: Premierul Dăncilă, mesaj de ULTIM MOMENT pentru Tudorel Toader înaintea marelui anunţ: 'Să respecte legea...'

Deputatul PNL a menţionat că reprezentanţii GRECO nu au făcut recomandări, că aceştia se vor întâlni şi cu asociaţiile profesionale, ONG-uri, societatea civilă şi instituţii ale statului, iar la sfârşit vor redacta un raport suplimentar. Acest raport va fi supus votului Adunării Generale GRECO, care va decide ce se va întâmpla cu România în continuare.

"Ei ne-au dat de înţeles, într-un final, că nu cred în transparenţa deplină a acestui demers parlamentar pe legile Justiţiei şi că independenţa Justiţiei, cred dânşii, pare a fi afectată", a mai spus Cupşa.

Întrebat care a fost atitudinea preşedintelui comisiei speciale, Florin Iordache, faţă de reprezentanţii GRECO, Cupşa a precizat: "O atitudine potrivită pentru un şef de comisie, nu a fost agresiv".

Deputatul liberal a menţionat că "cineva de la Putere" a spus "şi neadevăruri" în cadrul întâlnirii, mai exact "a susţinut că magistraţii îşi doresc înfiinţarea acelei secţii speciale care să îi ancheteze doar pe dânşii pentru săvârşirea unor infracţiuni, indiferent de ce natură vor fi acestea".

Citeşte şi: Augustin Lazăr DĂ SEMNALUL, înaintea anunţului CRUCIAL: 'Nu există nici un motiv de revocare a lui Kovesi...' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.