Scandal monstru! UE cere clarificări de la Facebook după dezvăluirile cu privire la Cambridge Analytica: 'Îngrozitor, dacă se va confirmă'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-03-2018 09:08

Comisia Europeană (CE) cere ”clarificări” de la Facebook după dezvăluiri cu privire la exploatarea unor date personale aparţinând unor milioane de utilizatori ai reţelei de socializare de către compania Cambridge Analytica, implicată în campania electorală a lui Donald Trump, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Îngrozitor, dacă se va confirma. Datele personale a 50 de milioane de utilizatori de Facebook ar putea să fie atât de facil gestionate şi utilizate în scopuri politice”, reacţiona duminică seara Vera Jourova, comisarul european însărcinat cu protecţia datelor personale pe Twitter.

”Voi cere clarificări Facebook pentru a înţelege mai bine această problemă”, a adăugat Jourova, în vizită în Statele Unite de luni, anunţând că nu vrea ”aşa ceva în Europa” şi cerând ca ”întreprinderile să-şi asume o mai mare responsabilitate în tratarea datelor noastre personale”.

Augustin Zegrean, reacţie DURĂ la REFUZUL CCR de a se întâlni cu experții Comisiei Europene pe MCV

Facebook a anunţat recent că a ”suspendat” Cambridge Analytica, o companie de analiză de date care a lucrat pentru campania prezidenţială a lui Donald Trump în 2016 şi care este acuzată că a cules - fără acordul acestora - informaţiile personale a milioane de utilizatori ai reţelei de socializare.

Potrivit unor anchete ale The New York Times şi The Observer, ediţia de duminica a cotidianului britanic The Guardian, Cambridge Analytica a cules date de la câteva zeci de milioane de utilizatori şi le-a folosit cu scopul de a elabora un program informatic care permite să se prezică şi să se influenţeze votul alegătorilor.

Sorina Matei prezintă datele din rechizitoriul DNA: Domnul Dragnea MINTE

NYT scrie că există în continuare copii ale datelor obţinute de Cambridge Analytica.

Filiala americană a societăţii britanice de marketing ţintit SCL, Cambridge Analytica a lucrat pentru campania prezidenţială a lui Donald Trump în 2016 şi este cunoscută că a furnizat, în timpul campaniei grupului pro-Brexit Leave.EU, soluţii de colecatre de date şi de ţintire a audienţei.

Compania a fost finanţată cu 15 milioane de dolari de către Robert Mercer, un om de afaceri american care a făcut avere în hedge funds şi care este unul dintre principalii donatori ai Partidului Republican.

Potrivit The Observer, compania a fost condusă de Steve Bannon, unul dintre consilierii apropiaţi ai lui Donald Trump înainte să fie dat afară de la Casa Albă în vara lui 2017.