Klaus Iohannis merge astăzi la Romexpo, în vizită la Salonul Internațional Auto București

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 28-03-2018 12:20

Prezenţă neaşteptată la Romexpo! Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 28 martie, Salonul Internațional Auto București „SIAB 2018”.Vizita şefului statului la Romexpo este programată pentru ora 17.
De altfel,  Klaus Iohannis, a transmis vineri, 23 martie a.c., un mesaj în cadrul deschiderii „Salonului Internațional de Automobile București (SIAB)”, organizat de către Romexpo în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României și în parteneriat cu Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile. Mesajul a fost prezentat de către domnul Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial - Departamentul Politici Economice și Sociale.
"Felicit reluarea unei tradiții expoziționale autentice, cu prilejul redeschiderii Salonului Internațional de Automobile București. Salut acest eveniment și sper ca SIAB să redevină rapid un reper în calendarul evenimentelor de profil.

Este un moment prielnic, în care industria auto românească marchează unele dintre cele mai notabile realizări din istoria sa. În ultimul deceniu, industria auto românească aproape că și-a triplat performanțele, de la aproximativ 8 miliarde de euro în 2009, la aproape 24 miliarde de euro la sfârșitul anului trecut. Prin realizările obținute de Dacia-Renault și Ford, România face pași temeinici către consolidarea sa pe scena auto europeană și internațională.

Citeşte şi: România ajunge în faţa Consiliului Europei, după Legile Justiţiei: GRECO a adoptat un nou raport şi solicită EXPLICAŢII scrise

În prezent, țara noastră se află între primii 10 producători auto europeni, iar această poziție se va întări probabil și mai mult, odată cu noile modele lansate de cei doi producători naționali, pe care îi felicit și în acest context, pentru realizările lor de excepție.

România dispune de avantaje competitive deosebite în acest sector. Exporturile în domeniu ating aproape un sfert din totalul exportului național, industria auto se dezvoltă consistent pe orizontală, iar companiile autohtone lucrează cu și pentru cei mai importanți producători auto din lume. Toate aceste atuuri trebuie susținute și sprijinite în continuare la nivelul autorităților, prin politici economice adecvate.

În contextul unei piețe auto tot mai concurențiale și dinamice, evenimentele expoziționale de profil, precum cel inaugurat astăzi, sunt inițiative binevenite pentru lansarea și promovarea realizărilor industriei auto. Sper că, prin succesul Salonului Internațional de Automobile București, România va intra pe poziții de frunte în circuitul expozițional european.

Citeşte şi: Un judecător vine cu acuzaţii DURE la adresa Comisiei Iordache şi DESFIINŢEAZĂ Legile Justiţiei: 'Va fi DEZASTRU...'

Felicit redeschiderea SIAB și vă urez să deveniți un eveniment de referință în plan expozițional, să fiți cunoscuți și recunoscuți în domeniul auto european. Contez pe SIAB și pe parteneriatul cu industria auto românească.", a transmis Iohannis la deschiderea SIAB.