Mocneşte SCANDALUL în Justiţie! Aleşii propun noi FACILITĂŢI pentru deţinuţii săraci: Ce BENEFICII sunt prevăzute în proiectul depus la Senat

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 30-03-2018 22:27
Actualizat: 30-03-2018 22:36

Mai mulţi parlamentari au depus miercuri, la Senat, o iniţiativă legislativă în care propun ca persoanele care sunt eliberate din închisoare şi care provin din categorii defavorizate să beneficieze de o serie de facilităţi.

Citeşte şi: REVOLTĂ totală! Reacţii DURE, după 'plagiatul' lui Dacian Cioloş: 'E metoda de ANIHILARE a oricărei mişcări reale, necreate în LABORATOARE ideologice...'

Potrivit propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele identificate în urma raportului întocmit de către ofiţerul de probaţiune ca fiind vulnerabile sau persoanele care fac parte dintr-o categorie defavorizată, conform Legii 292/2011, beneficiază de o serie de facilităţi din momentul eliberării.

Aceste facilităţi sunt ajutoare în natură: încălţăminte, îmbrăcăminte, medicamente, după caz, acordate la ieşire de către locul de detenţie, un loc temporar, pe o perioadă de trei luni, într-un centru pentru persoanele fără adăpost, acolo unde este cazul, masă acordată la cantina socială sau o alocaţie de hrană, pe o durată de trei luni, pe raza judeţului în care persoana eliberată domiciliată sau îşi are reşedinţa, bilete sau legitimaţii gratuite pe mijloacele de transport în comun urban şi interurban, timp de trei luni.

Citeşte şi: DECAPITĂRILE de la ANAF continuă! Premierul Dăncilă a DEMIS mai mulţi vicepreşedinţi, toţi cu rang de subsecretar de stat


Proiectul de lege a fost semnat de senatori şi deputaţi de la PSD şi PNL, printre care Robert Cazanciuc, Gabriel Andronache, Ioan Cupşa, Oana Florea, Florin Manole, Eugen Nicolicea, Liviu Pleşoianu, Valeria Schelean, Vasile Varga.

"Principalele motivaţii pentru a susţine acest proiect de lege sunt sociale - şi anume faptul că există deţinuţi care vin din medii defavorizate, care sunt foarte săraci şi care, în prima zi în care ies din penitenciar, nu au nicio alternativă, nu au nici ce să mănânce, nici unde să lucreze, nici cum să îşi găsească un loc de muncă. Deci pentru ei ce putem să presupunem şi ce ştim este că prima alternativă este să se întoarcă în penitenciar cu o recidivă. Ca să preîntâmpinăm asta trebuie să găsim nişte măsuri sociale, astfel încât ei să aibă o perioadă, de trei luni spune proiectul de lege, un ajutor minimal. E vorba, de exemplu, de o masă caldă pe zi la o cantină socială a unei primării, adică nu este un efort foarte mare pentru societate, însă este un beneficiu foarte important pentru cei care au nevoie de asta", a precizat unul dintre iniţiatori, deputatul PSD Florin Manole, la Palatul Parlamentului.