Israelul îşi dublează numărul soldaţilor din apropiere de Gaza şi din Cisiordania în contextul mutării Ambasadei SUA la Ierusalim

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 13-05-2018 07:32
Actualizat: 13-05-2018 09:00

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că va dubla efectivele unităţilor sale combatante din jurul Fâşiei Gaza şi din Cisiordania ocupată pentru a face faţă eventualelor manifestaţii palestiniene împotriva transferului ambasadei americane la Ierusalim, prevăzut luni, relatează AFP preluat de agerpres.

Iohannis trece la amenințări după ce Dăncilă a anunțat că nu-și va da demisia: 'Ar face bine să facă ce i se spune'

Anunţul făcut la 6 decembrie de preşedintele american, Donald Trump, că recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi că mută ambasada Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim i-a iritat pe palestinieni.

De la 30 martie, în fiecare vineri au loc manifestaţii de-a lungul graniţei dintre Fâşia Gaza şi Israel în cadrul "Marelui marş al întoarcerii''. Această mişcare de protest urmează să atingă punctul maxim luni, cu prilejul relocării ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim.

A doua zi, palestinienii deplâng ceea ce ei numesc ''Nakba'' (Catastrofa), deposedarea masivă a poporului lor în timpul conflictului care a izbucnit în 1948, după crearea statului Israel.

În acest context, un purtător de cuvânt al armatei a anunţat sâmbătă seară desfăşurarea a trei brigăzi de infanterie, două în jurul Fâşiei Gaza şi una în Cisiordania ocupată, ceea ce, în opinia sa, îi va permite să dubleze efectivele unităţilor combatante.


Acest anunţ nu se referă la Ierusalimul de Est, partea palestiniană a oraşului ocupată şi anexată de Israel, unde menţinerea ordinii este de resortul poliţiei.

Paza de frontieră israeliană, care depinde de poliţie, va fi, de asemenea, mobilizată pentru a ajuta armata, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără să ofere mai multe detalii.

În schimb, el a spus că nu este prevăzut niciun proiect de întărire a forţelor în partea Înălţimilor Golan ocupată de Israel, în pofida tensiunii extreme care domneşte acolo.

Israelul a acuzat Iranul că a tras rachete spre teritoriul său şi a replicat joi lansând zeci de raiduri împotriva siturilor prezentate ca iraniene în Siria.