Emmanuel Macron aplanează conflictul diplomatic iscat de Matteo Salvini: 'Nu am făcut declarații menite să ofenseze Italia și poporul italian'

Autor: Vlad Ciurdar
Publicat: 14-06-2018 12:35

Preşedinţia franceză a confirmat joi organizarea unui dineu de lucru, vineri, la Paris, cu şeful guvernului italian Giuseppe Conte, după o convorbire avută miercuri seara târziu, în timpul căreia Emmanuel Macron "a subliniat că nu făcut declaraţii menite să ofenseze Italia şi poporul italian", informează AFP, preia Agerpres.

În timpul acestei conversaţii, cei doi oficiali "au evocat situaţia navei Aquarius şi au putut face schimb de opinii", au estimat că "Italia şi Franţa ar trebui să-şi aprofundeze cooperarea bilaterală şi europeană, pentru a desfăşura o politică a migraţiei eficientă cu ţările de origine şi de tranzit". Ei "au convenit, în vederea viitorului Consiliul European de la sfârşitul lui iunie, că ar fi necesare noi iniţiative, care să fie discutate împreună", a precizat Palatul Elysee într-un comunicat.

Vezi și: Calea diplomației în Siria: Bashar Al-Assad se arată dispus să negocieze cu rebelii

Emmanuel Macron şi Giuseppe Conte "au confirmat angajamentul Franţei şi Italiei de a organiza operaţiunile de salvare în cadrul unor reguli de protecţie umanitară a persoanelor aflate în pericol", iar preşedintele francez "a amintit că a apărat întotdeauna necesitatea unei solidarităţi europene crescute cu poporul italian".

Relaţiile dintre cele două ţări s-au tensionat după ce preşedintele francez a criticat 'cinismul' şi 'iresponsabilitatea' Italiei. Premierul Giuseppe Conte, aşteptat vineri la Palatul Elysee, a reacţionat, afirmând că nu va accepta 'lecţii ipocrite din partea ţărilor care au preferat să întoarcă spatele în materie de imigraţie'.

Ministrul italian de interne, Matteo Salvini, liderul Ligii şi omul forte în guvernul italian, a pretins scuze din partea Franţei, avertizând că în caz contrar ar fi mai bine ca premierul Conte să-şi anuleze vizita de vineri la Paris.