Klaus Iohannis: respectarea dreptului internaţional a constituit şi este o constantă pe care dorim să ne construim politica

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 19-06-2018 13:39

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat marţi, în cadrul întâlnirii avute cu preşedintele Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajcak, că respectarea dreptului internaţional a constituit şi este o constantă pe care România doreşte să îşi construiască politica, scrie Agerpres.

"Am exprimat, cu ocazia întâlnirii, angajamentul ferm al României pentru susţinerea ordinii globale bazate pe norme şi principii şi am subliniat că respectarea dreptului internaţional a constituit şi este o constantă pe care dorim să ne construim politica", a spus şeful statului, după întrevederea avută, la Palatul Cotroceni, cu Miroslav Lajcak.

Citește și: Ana Birchall a solicitat sprijinul părţii americane pentru aderarea României la programul Visa Waiver

El a precizat că discuţiile au vizat preşedinţia română a Consiliului UE, evoluţii regionale şi securitatea la Marea Neagră.