Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ana Birchall a solicitat sprijinul părţii americane pentru aderarea României la programul Visa Waiver

facebook.com
ana birchall

Vicepremierul Ana Birchall a solicitat, marţi, în cadrul întrevederii avute la Palatul Victoria cu Wess Mitchell, asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat al SUA, sprijinul părţii americane pentru aderarea României la programul Visa Waiver şi a mulţumit pentru sprijinul Statelor Unite în privinţa candidaturii ţării noastre pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Ana Birchall a salutat eforturile comune ale României şi Statelor Unite ale Americii care au permis organizarea celei de a VI-a sesiuni a Reuniunii anuale la nivel politic de Dialog Strategic România - SUA. 

"Aprofundarea cooperării noastre bilaterale are un rol determinant în asigurarea securităţii şi stabilităţii în regiunea Europei Centrale şi de Est, îndeosebi în domeniile energiei, transportului şi infrastructurii digitale. Reuniunea anuală la nivel politic de Dialog Strategic România - SUA reprezintă o excelentă oportunitate de a ne coordona pe principalele teme de interes comun ale Parteneriatului strategic", a declarat Ana Birchall, citată în comunicat. 

Totodată, viceprim-ministrul a subliniat interesul părţii române pentru identificarea şi desfăşurarea de noi proiecte comune, care să contribuie la dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului strategic cu SUA, punctând în acest sens potenţialul ridicat pe care îl oferă domeniile "energetic, digital şi al industriei de film".

Citește și: Asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, se întâlnește cu preşedintele Klaus Iohannis

Ea a menţionat, de asemenea, atenţia deosebită pe care partea română o acordă cooperării şi coordonării cu partea americană pe teme de interes comun. 

"Viceprim-ministrul Ana Birchall a solicitat sprijinul părţii americane pentru aderarea României la programul Visa Waiver şi a mulţumit pentru sprijinul Statelor Unite ale Americii în privinţa candidaturii României pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică", precizează comunicatul Guvernului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.