Consiliul Bavarez pentru Refugiați informează că Germania va deporta un grup de solicitanţi de azil în Afganistan

Autor: Vlad Ciurdar
Publicat: 03-07-2018 20:33

Germania urma să deporteze marţi în Afganistan un grup de solicitanţi de azil ale căror cereri au fost respinse, a informat Consiliul Bavarez pentru Refugiaţi, relatează dpa, informează Agerpres.

Un avion cu un număr nespecificat de pasageri era programat să decoleze din München, a afirmat sursa citată.

Stephan Duennwald de la Consiliul Bavarez pentru Refugiaţi a declarat pentru dpa că ştie cel puţin 12 persoane care urmează să fie deportate. "Printre ei sunt bărbaţi care au urmat cursuri de integrare - cel puţin doi - şi câţiva sunt bolnavi", a spus el.

Vezi și: Justin Trudeau, premierul Canadei, va efectua o vizită în capitala Letoniei, înainte de summitul NATO

Berlinul a oprit deportările colective în Afganistan după ce un atentat cu bombă comis în mai 2017 în faţa ambasadei Germaniei din Kabul a provocat moartea a peste 90 de persoane şi rănirea altor peste 400.

Cu toate acestea, Germania a reluat deportările în septembrie pentru trei categorii de persoane: presupuşi terorişti, infractori şi indivizi care nu au cooperat cu guvernul german în privinţa documentelor de identitate.

Până în prezent, de la prima deportare colectivă în decembrie 2016, mai mult de 230 de bărbaţi au fost deportaţi în Afganistan.