Un raport Eurostat informează că investițiile în zona euro au crescut, dar cota de împărțire a profiturilor a scăzut în primul trimestru din 2018

Autor: Vlad Ciurdar
Publicat: 04-07-2018 17:37

Investițiile în zona euro au crescut până la 23,1% în primul trimestru al anului 2018, dar cota de împărțire a profiturilor din afaceri a scăzut cu 0,2 puncte procentuale, ajungând la 40,6%, arată un raport publicat miercuri de Eurostat, informează Mediafax.

În primul trimestru al anului 2018, rata investițiilor în afaceri a crescut la 23,1% în zona euro, de la 22,9%, cât înregistra în trimestrul precedent.

Cota de împărțire a profiturilor din afaceri în zona euro a fost de 40,6%, trimestrul I din 2018, comparativ cu 40,8% cât înregistra în al patrulea trimestru din 2017, marcând o scădere de 0,2 puncte procentuale.

Vezi și: Hassan Rouhani afirmă că autoritățile de la Teheran sunt dispuse să rămână în acordul nuclear cât timp Iranului îi vor fi garantate beneficiile

Creșterea investițiilor în zona euro este o veste bună pentru România, deoarece majoritatea țărilor din acest grup sunt principalii cumpărători ai exporturilor românești.

Din zona euro fac parte următoarele state: Belgia, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia şi Finlanda.