Infractorul care a evadat dintr-o închisoare din Paris a fost văzut într-o mașină plină cu exploziv

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 25-07-2018 15:46

Redoine Faïd, infractorul care a evadat în data de 1 iulie dintr-o închisoare din Paris cu ajutorul unui elicopter, a fost văzut marți într-o mașină plină cu exploziv, în orașul Sarcelles din Franța, relatează cotidianul Le Monde, potrivit Mediafax.

Acesta este căutat de aproape o lună, după ce a evadat în data de 1 iulie din penitenciarul Réau din regiunea Seine-et-Marne, cu ajutorul unui elicopter care a aterizat în curtea închisorii, la bordul căruia se aflau trei complici înarmați.

Redoine Faïd a fost văzut marți, 24 iulie, într-o mașină care a fost ulterior abandonată într-o parcare din Sarcelles, cu exploziv la bord, au declarat miercuri surse din poliție.

„A fost reperat marți, în jurul orei 16.30, de către o echipă de control a jandarmeriei, alături de încă o persoană”, au declarat polițiștii.

Citește și: Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni şi-a anunţat decizia de a concedia peste 250 de angajaţi din Fâşia Gaza şi din Cisiordania

Jandarmii au pornit în urmărirea mașinii, împreună cu o echipă de polițiști. Mașina a intrat în parcarea subterană a unui centru comercial și cei doi suspecți au luat-o la fugă, părăsind mașina.

În portbagajul acesteia, polițiștii au găsit exploziv și plăcuțe false de înmatriculare.

Fără să comenteze informațiile apărute, parchetul de la Paris a comunicat pentru cotidianul Le Monde că „în urma depistării acestui vehicul în Sarcelles, parchetul din zona Pontoise s-a desesizat, cetând jurisdicția parchetului din Paris”.

În data de 10 iulie, anchetatorii au găsit o geantă în orașul Oise, plină cu armament, despre care se crede că a fost folosită în timpul evadării.

Citește și: Erdogan a declarat ca va purta discuții cu Putin cu privire la ofensiva lansată de regimul de la Damasc în provincia Deraa

Nicio persoană nu a fost rănită în urma evadării, care a durat doar câteva minute. Elicopterul folosit în evadare a fost descoperit incendiat în zona orașului Gonesse.

Faïd, condamnat la 25 de închisoare pentru un jaf armat în urma căruia a decedat un ofițer de poliție din Villiers-sur-Marne, a evadat în aprilie 2013 din penitenciarul Lille-Sequedin, fiind prins după o lună și jumătate.