Pentru a discuta cu Iranul, SUA trebuie să se întoarcă în acordul nuclear

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 31-07-2018 10:38

Pentru a avea șansa de a discuta cu Iranul, Statele Unite ar trebui să se întoarcă în acordul nuclear, care a fost semnat în 2015 de Teheran și marile puteri din P5+1, a declarat marți Hamid Aboutalebi, un consilier al președintelui iranian Hassan Rouhani, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit Mediafax.

"Respectarea drepturilor Iranului, reducerea ostilităților și întoarcere în acordul nuclear reprezintă pașii care pot fi luați pentru discuții între Iran și America", a declarat Aboutalebi pe platforma de microblogging Twitter.

Președintele american Donald Trump a afirmat luni că este dispus să se întâlnească cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, pentru a discuta despre modalitățile de aplanare a tensiunilor din relațiile bilaterale.

Citește și: Militanţii talibani au pierdut controlul a trei districte afgane

În urmă cu câteva zile, Rouhani le-a spus diplomaților iranieni că SUA ar trebui să înțeleagă că un conflict cu Teheranul ar însemna "mama tuturor războaielor".